Titlu: Ice Age 3 – Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor 3D
Regizori: Mike Thurmeier, Carlos Saldanha
Scenaristi: Mike Reiss, Jason Carter Eaton, Yoni Brenner
Genul: Animatie / Dragoste / Familie / Comedie / Aventura / Actiune
Durata: 94 minute
Scurta descriere:
In partea a 3a a seriei Ice Age, Manny si Ellie asteapta un bebe, iar Sid e nerabdator sa se intample fericitul eveniment. Ideea de a fi parinte il streseaza pe Manny mai ceva decat pe toate mamele din lume, menajand-o in exces pe Ellie si agitandu-se la orice miscare a bebelui. Diego insa, fire rebela, un etern vanator, se simte obosit si depasit de statutul de pisica blanda a gastii si de viitor baby sitter. Sid e napadit prin simpatie de sentimente materne si decide sa fie mama celor trei oua de dinozaur pe care le gaseste din intamplare sub gheata, fapt ce il va impinge pe simpaticul personaj catre aventuri nebanuite intr-o lume crezuta de mult timp disparuta. In cautarea lui Sid vor porni prietenii lui dragi, prilej cu care li se vor alatura Buck, un fel de Tarzan al vremurilor lor, pe post de ghid, ajutor si, pana la urma, prieten.
Desi e foarte amuzant, am simtit totusi ca au mai taiat din comicariile personajelor in favoarea efectelor 3D si implicit a actiunii. Personajele au evoluat, Manny e de o mie de ori mai grijuliu, as zice ca sufera de o forma compulsiva de grija care o amuza pe Ellie mai degraba decat o linisteste. De fapt nici nu ar fi avut nevoie sa fie linistita, singurul agitat fiind chiar mamutul plin de emotii. Sid e la fel de nataflet si puturos ca si pana acum, doar ca are in plus niste sentimente materne caraghioase care il baga in incurcaturi. Din ouale pe care le gaseste sub gheata ies trei puiuti de dinozaur, niste bestii cu dinti de care se ataseaza si de care are grija timp de o zi ca si cum ar fi trecut ani. Nu pot sa nu amintesc de Scrat, veveritoiul cu ghinda, care are si el parte de noutati. In viata lui apare Scratte, o veveritoaica cu gene lungi si miscari languroase, astfel ca Scrat se vede pus intr-o situatie dificila. Nu stie daca sa aleaga vechea lui iubire, ghinda, sau pe noua aparitie sexy. Nici Scratte nu e o familista convinsa, fiind probabil varianta preistorica a veveritelor oportuniste si materialiste, interesate doar de averea barbatilor si mai putin de suflet.
